Marc se afla la birou de mai bine de două ore atunci cînd telefonul începu să îi sune pentru prima oară în dimineaţa aceea. Grăbit să răspundă, nu realiză că telefonul se afla la o distanţă mult prea mare ca să nu necesite deplasarea sa de pe scaun. Astfel, încercând să se întindă după el, trecu cu vederea faptul că ceaşca de cafea fierbinte era mult prea aproape de marginea biroului, iar în următoarea secundă de trezi ulrând de durere.
Telefonul continua să ţârâie monoton, împreună cu urletele şi înjurăturile lui Marc, pe fondul zgomotului de stradă care pătrundea în biroul supraîncălzit, prin fereastra întredeschisă.
Secretara intră agitată pe uşă, iar pe chipul ei se citea uimirea atunci când îl văzu pe Marc ţipând şi sărind într-un picior, neştiind pe ce să pună mâna: pe o cârpă umedă pentru a îndepărta urmele de cafea, pe cava rece pentru a atenua durerea sau pe cureaua de la pantaloni, în ideea în care ar fi avut ceva în ce să se schimbe.
-Domnule, cu ce vă pot ajuta? Întrebă secretara pe un ton politicos, din care se citea îngrijorarea şi nevoia de a se face utilă.
-Răspunde dracului la telefonul ăla tâmpit, nu vezi că sunt ocupat?
-Poate totuşi puţină gheaţă v-ar ajuta, încercă femeia să îşi ofere ajutorul, deşi ştia că nu are cui, Marc fiind una din cele mai încăpăţânate persoane pe care i-a fost dat s-o cunoască.
-Tu ce n-ai înţeles? Telefonul!!!! Acum!
-Da domnule...
-Luă telefonul mobil de pe maldărul de hârtii şi doasare care începu să se clatine gata gata să se împrăştie pe mocheta curată de pe jos.
-Alo, bună ziua, editura Proknowlegde, cu ce vă pot ajuta?
-Bună ziua. Cu Marc aş dori. Este urgent!
-Dl Marc nu este momentan disponibil. Dar dacă doriţi, aş putea să îi transmit un mesaj.
-Este o chestiune personală, spuse vocea răguşită din receptor.Este vorba de Lex.
-Vă rog să aşteptaţi puţin, am să verific dacă domnul Marc poate fi contactat, spuse secretara, care, în momentul în care auzi despre cine era vorba brusc se întunecă la faţă, iar buna dispoziţie care o cuprinsese încă de dimineaţă îi dispăru fără urmă. In condiţii normale, numele rostit nu ar fi însemnat mare lucru pentru ea, ar fi fost doar unul din miile de nume , mai exact substantive proprii de care se lovea în fiecare lună. Dar, fiind vorba de Lex, pe care o considera ca pe o fiică de care niciodată nu a avut parte, situaţia era brusc diferită.
Plină de îngrijorare, stare sporită şi de tonul vocii din receptor, o voce mult prea nervoasă pentru a da o veste bună, îi întinse telefonul lui Marc, care pierduse toată discuţia, fiind preocupat de pata imensă de cafea de pe pantalonii săi albi, proaspăt spălaţi.
-Alo, vă ascult! Cu ce vă ajut?
- Bună ziua. Vă sun în legătură cu angajata dumneavoastră, Lex.
-Da, ce-i cu ea? Sunteţi cumva rudă cu ea? Asta înseamnă că mă puteţi lămuri de ce naiba nu a venit la birou de 2 zile şi nici măcar nu a avut bunul simţ de a anunţa că vrea concediu.
-Ştiţi, Lex a dispărut.
-??? Cum adică a dispărut? Unde naiba s-a dus şi mult mai important, când se întoarce? Am nevoie de ea...
-Îmi pare rău, dar nu cred că se mai întoarce...
-Cum adică să nu se mai întoarcă? A murit cumva?
-Încă nu.
-Poftim???
