III

Spre seară încercă să se adune. Şocul iniţial trecuse, dar ideea părea încă de neacceptat. Stătea pe un scaun mic şi incomod de lemn, ţinând în mână plicul cu scrisoarea de rămas-bun. Nu putea să îşi imagineze ce va face nici măcar în următoara oră, darmite peste două zile. Gândul că trebuia să o găsească i se fixa din ce în ce mai adânc în minte. Fusese părăsit, aparent fără nici un motiv întemeiat. Mii de oameni descoperă anual că suferă de boli incurabile, dar asta nu îi face să îşi abandoneze familia, să renunţe de bună voie la perspectiva unei vieţi, poate nu foarte fericite, dar totuşi...Oricât de mult încerca, nu putea să îi înţeleagă raţionamentul, cu atât mai mult cu cât era convins că îi lega mai mult decât o simplă prietenie bazată pe respect şi încredere. Era vorba de iubire. Iar în condiţiile acestea, abandonul era de neconceput.
Era a 37 ţigară fumată pe stomacul gol, iar starea de nervozitate nu dădea semne că ar vrea să îl părăsească prea curând, la fel ca şi durerea de cap.

„Ştii că atunci când voi simţi că nu mai merge voi tăia fără nici cel mai mic regret în carne vie, şi îţi voi spune că s-a terminat. Nu voi lungi letargia relaţiei nici o secundă, iar tu nu vei avea ce să mai faci. În faţa faptului împlinit va trebui să te conformezi”.

Erau cuvintele lui, spuse pe un ton amuzat, în urmă cu foarte mult timp, într-o seară de mai, pe vremea când erau în perioada de cunoaştere a celuilalt. Ea îl testase, sau cel puţin aşa i s-a părut la momentul respectiv, spunându-i că pentru ea, sfârşitul unei relaţii este întotdeauna un chin, fiindcă niciodată nu poate pune capăt atunci când trebuie. Şi-a amintit de discuţie, iar acum încerca să facă o corelaţie între tot ce s-a întâmplat în ultimele ore şi părerea ei despre cum ar trebui să se încheie o relaţie. Se pierdea în gânduri, iar asta îl enervă şi mai tare. Se ridică de pe scaun, îşi strânse halatul pe lângă corp pentru a se proteja de frigul pătrunzător şi de vântul care nu încetase toată ziua. Chemă câinele în casă, care se lăsă rugat, ba chiar îl provocă la joacă, dar într-un final, simţind că stăpânul nu are nici un chef şi că e foarte supărat, veni lângă el, se ridică brusc pe labele din spate şi, sprijinit cu cele anterioare de trupul stăpânului, începu să îşi frece botul de halatul moale de baie. În semn de apreciere pentru solidaritatea manifestată, primi o mângâiere scurtă pe urchea dreaptă şi un biscuite, din acela pe care îl primea de fiecare dată când era cuminte.
În casă domea aceeaşi linişte rău-prevestitoare care i se păruse stranie încă de dimineaţă. Bucătăria era curată, nu era nici un vas murdar în chiuvetă sau pe masă, frigiderul era destul de gol, nimeni nu avusese timp să facă cumpărături, cu atât mai mult cu cât se apropia sfârşitul se săptămână, când, invariabil se făceau toate achiziţiile necesare următoarei perioade. Cana ei de cafea, albă, împodobită de figurinele Muppets, părea imensă, goală, şi străină. Din cuier, gecile, paltoanele, hanoracele şi eşarfele parfumate îi făceau cu ochiul, subliniind parcă ideea că posesoarea lor urma să se întoarcă acasă din clipă în clipă. Intră în baie, unde, sutele de sticluţe şi borcane cu creme şi uleiuri împrăştiau un miros dulceag, atît de familiar, încât fu nevoit să iasă, pentru a nu se prăbuşi pe gresia rece.
Era un bărbat nu foarte frumos, dar în orice caz interesant, cu trăsături delicate, dar foarte bine definite. Înalt şi brunet, îşi purta părul de lungime medie într-o dezordine totală, niciodată nu dăduse mare importanţă aspectului fizic. Considera că a judeca pe cineva după atribute care ţin de aspectul fizic este superficial, ceea ce nu îi era caracteristic. Deşi dădea întodeauna impresia că este o fire raţională, care niciodată nu se lasă condus de emoţii, echilibrat şi rezervat, poate chiar rigid în anumite aspecte, în ochii săi albaştri puteai citi de multe ori stări interminabile de reverie. Niciodată nu se pierduse cu firea, sau cel puţin nu fusese văzut de nimeni, iar ceea ce simţea sau credea era foarte bine ascuns în sertarele eului său, încât de multe ori chiar el uita ce ascunde şi unde anume.Credea că este criptic, în realitate nu era greu să îţi dai seama de ce a devenit atât de ţepos odată cu trecerea anilor. Nu îi plăcea să se ataşeze prea tare de oameni, nu pentru că i-ar fi fost frică că ar avea de suferit de pe urma unor relaţii defectuoase, ci pur şi simplu se simţea bine în compania propriei persoane, şi nu avea nevoie de nimeni care să îi confirme sau infirme idei despre sine sau despre lume.

Ieşi din baie şi se îndreptă spre dormitor, dar înainte de a ajunge, îşi schimbă direcţia, realizând că oriunde s-ar duce, lucrurile ei ar fi împrăştiate peste tot, prezenţa ei persistând. Trebuia să schimbe mediul, pentru a putea medita în linişte la tot ceea ce urma să facă. Primul pas care trebuia însă făcut era să anunţe că îşi ia concediu. Punând mâna pe telefon, îşi dădu seama că trebuie să anunţe familia ei că...că pentru moment ea este plecată din ţară. Era oripilat de vestea pe care urma să o dea precum şi de întrebările care vor curge din partea tuturor, miile de explicaţii care trebuiau date....dar nu avea încotro.
Luă telefonul în mână şi formă primul număr care îi veni în minte.