"Afectivitatea reprezinta o componenta esentiala a psihicului uman, fiind in permanenta prezenta in comportamentul si activitatile cotidiene pe care le desfasuram." Avem nevoi constante, nevoi-fulger, nevoi imperioase sau pur si simplu pseudo-nevoi. Capricii, cum le-ar numi cei din jur, must-uri, cum le-am numi noi. Nevoi primare si nevoi secundar. Nevoi sociale si nevoi individuale. Nevoi afective, nevoi sexuale. Singura problema in ceea ce le priveste, nu este diversitatea lor, ci mai degraba cantitatea lor, direct proportionala cu evolutia. Evolutia societatii, tehnologiei, lumii in general. Cu cat vedem, simtim, auzim, gustam mai multe, cu atat ne place mai mult sa "fabricam" nevoi din ce in ce mai "vitale". Vitale - pentru ca doar imediata lor satisfacere ne poate permite sa accedem la o alta nevoie, si mai grandioasa, si mai greu de satisfacut, iar tocmai acest "quest" ne creeaza impresia ca "traim".
Nevoile afective sunt cel mai greu de gestionat. Par unele dintre cele mai dispensabile, la o prima vedere total superficiala, in realitate fiind cele care dau mari dureri de cap. La propriu.
Nu sunt vreo somitate in materie, pentru a-mi permite sa arunc pareri. Cel mult pot aduna franturi de informatie, sa le ingurgitez si intr-un apoteotic final sa emit o mareata parere, trecuta prin filtrul experientelor personale, astfel incat sa pot sustine ca da, e verificata.
Nu pot in schimb sa nu fiu de acord cu titlul mai sus mentionat. Nu este nimic paradoxal. E ca si cum ai cere ceva la nesfarsit, ceva ce stii ca exista, ca poti cere pentru ca ti se va da, fara a-ti pune vreo secunda problema ca se poate termina. E aceeasi poveste ca si cea a carbunelui.
