10 ianuarie
Traversând strada, mă opresc la marginea trotuarului, speriat de valul de mașini care curge în spatele meu amenințând să mă strivească ca pe un gândac, și mă gândesc dezamăgit la ce folos atâția ani de evoluție umană. La ce folos să ne mândrim de statutul nostru de homo sapiens sapines, cu eșarfa portocalie dungată Hermes în valoare de 1500 de euro legată de gât, când încă avem în jurul nostru ausralopiteci conducând merțane, al căror limbaj le confirmă statutul. Poate vi se va părea că sunt ceva specimen hiperdelicat, care tremură ca o frunză doar la auzul cuvintelo “ce p**** faci? Dă-te din drumul meu, băăăăăăăă țăăăăăăraneeeee!!!”, dar îmi permit să vă contrazic. Auzul meu este atât de sensibil pentru că încerc să îmi asum statutul de ominteligent și cult, refuz să cred că sunt o maimuță urlătoare, care intră în călduri la vederea unei femele, și care se consideră Hercule când vine vorba de un amărât care încearcă să treacă strada. Deși dacă mă gândesc mai bine, uitându-mă în jur, peisajul urban actual pare realmente desprins din scenografia “Planetei Maimuțelor”.
5 februarie
Da! Reducerile au aterizat și în micul nostru oraș! Vitrine până nu demult colorate, cu luminițe, beculețe, manechine grațioase purtând obiecte vestimentare din ultimele colecții, decoruri fanteziste amintind de zâne și fauni, sirene și sfincși în peisaje ecuatoriale, pargurgând toate epocile evoluției omenirii, sunt acum dezgolite de strălucire, zgâriind privirile trecătorilor. De data aceasta, cuvintele, litere împrăștiate pe suprafața de sticlă perfect curată a geamurilor magazinelor te atrag magnetic în interiorul acestora. Tremurăm de fiecare dată când cititim gradiosul “reducere”, transpirăm pe măsură ce încercăm să descriptăm câteva procente și abia în acele momente realizăm incredibila putere a logosului...Semiotica ne ajută....Vedem: 25%, 30%, 45%, chiar 50%...și se face cald în jur, îmbulzeală...75%...și într-un final apoteotic...LICHIDARE DE STO! Ce poți să îți dorești mai mult de la viață? Încă 3 carduri VISA alimentate...da....și ești pe deplin fericit!
21 martie
Se spune că în postul Paștelui suntem mai buni, mai milostivi, ne abținem de la multe plăceri, fie ele carnale, culinare sau de altă factură. Cert este că eu nu am fost niciodată un om cumpătat atunci când vine vorba despre lucruri. Nici măcar o singură dată nu am rezistat unui nou ipod atunci când mi s-a oferit incredibila șansă de a intra în posesia lui pentru un preț de nimic. Bine, recunosc că acel preț ar fi asigurat hrana pentru o lună a unei familii de rromi, dar hei, vorbim aici de mine, da? Îmi asum de deplin eticheta de egoist....Adică să fim realiști, filantropie cu forța nu se poate...Sau nu se mai numește filantropie.
1 aprilie
Iată o dată din calendar care îmi este foarte dragă. Este singura zi în care pot face farse urâte și cretine, care amintesc de adolescență tuturor prietenilor, fără ca aceștia să se supere pe mine...tare. Astăzi de exemplu, am trimit un curier la cel mai bun prieten al meu, Mișa, cum că i-ar fi ajuns o comandă făcută pe internet în urmă cu 2 săptămâni. Partea amuzantă este că el chiar a făcut o astfel de comandă, tocmai de asta planul meu a funcționat atât de bine! În sfârșit, curierul ajunge, sună la ușă, Mișa deschide, ia în primire coletul și se pregătește să plătească...Surpriză!!!! De unde până unde bietul Mișa se aștepta la o sumă omenească, află că are de plătit...2500 de euro!!1 Haha hahhhaaaaaa!!! Curierul, care avea sarcină să îi urmărească fiecare reacție comportamentală, abia se stăpânea să nu leșine de râs, pe când săracul Mișa se făcea verde-albastru-galben la față. Într-un final i s-a făcut curierului milă de el și i-a spus ce și cum. Păcat că Mișa mă urăște de moarte pentru următoarele zile...
14 mai
Visez la concediu de 4 zile. Nu-mi doresc decât să plec într-o destinație absolut luxoasă, plină de plaje cu nisip fin, fete bronzate, cu piele lucioasă și costume de baie minuscule...Visez la un concert nebun, la care solistul să mă invite pe scenă și să cânt alături de el...M-am plictisi de apartamentul meu gol și incredibil de frumos, la care mă întorc în fiecare seară după berea cu băieții. Nu mai vreau cumpărături compulsive, dar nici că m-aș putea opri vreodată...Tocmai am spus că sunt compulsive! Da, sunt foarte trist, dar știu că îmi va trece. Este primăvară iar, la mine tot ce ține de primăvară este tragic: primăvara fac alergie (înfiorătoare!), primăvara mi-a murit de jigodie primul cățel, tot primăvara sunt mereu falit (pentru asta n-am nici o explicație, jur!), în această perioadă odioasă, șarpele meu Odin a masacrat fără milă șopârla Krimia...și câte și mai câte. Și în fiecare an se mai adaugă ceva scârbos la această listă interminabilă...(bine, mărturisesc, de fapt mă simt așa fiindcă tocmai am fost părăsit de logodnică... sub motivul că, citez “tu nu ești o ființă umană!!!”).
Urăsc luna mai!
29 iunie
Este a treia zi de terapie și deja mă simt mai bine. Am apelat la serviciile unui psiholog, care sper să mă ajute să scapt de obsesia mea legată de ceasuri. Trebuie să vă mărturisesc rușinat că trei sferturi din veniturile mele pe ultimul an s-au dus pe ceasuri. Dar ieri, ieșind de la birou, am evitat străduța pe care știu că se află cel mai elitist magazin de ceasuri din oraș! Este prima victorie, iar războiul va fi crunt, dar eu îl voi câștiga!
11 iulie
Mă pregătesc de vacanță! În sfârșit cred în Dumnezeu! (Nu, nu mă duc în pelerinaj la Ierusalim, ci doar știu că există, m-ai ascultat ruga, mă trimite în Bahamas!) Avionul pleacă peste 7 ore, iar bagajele mele nu sunt terminte... Total atipic...În general aruncam trei tricouri, o pereche de jeanși 3 chiloți, 3 perechi de șosete și basta! A...da, asta făceam la 18 ani. Acum, trebuie să am grijă de imaginea mea, pe care am construit-o cu atâta efort și răbdare. Acum , sunt un bărbat respectabil, fără vicii (prea mari), fără obsesii (bine, chitările au fost dintotdeauna), inteligent (asta cu siguranță), ce mai, un adevărat exemplu pentru societate! Care, este pe deplin răsplătit (sau se auto-răsplătește, avându-l pe Dumnezeu de partea lui! Țâc!) cu o vacanță pe care de multă vreme și-a dorit-o! Bahamas...aterizez!!!
2 august
Deși planificasem doar două săptămâni, iată că după trei, încă mai sunt aici, pe plajă, complet falit (o tânătă domnișoară a avut grijă să mă taxeze pentru o noapte...cu adevărat de neuitat), iar șeful refuză să îmi alimenteze cardul ca să pot ajunge acasă. Zice că asta îmi va fi învățătură de minte, să nu mai visez la concedii exotice. Am două șanse: fie să mă angajez măturător de stăzi (ceea ce pentru statutul meu social este inadmisibil!) fie să aștept vreo doamnă drăguță, trecută bine de a doua tinerețe, care să mă ia sub aripa ei protectoate...Până una alte, trăiesc la mila hotelului...Dorm unde apuc, mânănc resturi de la bucătărie...Dar hei, sunt în Bahamas!
20 septembrie
Vreme tipică de toamnă, ploaie, ceață, frig. Trebuie să îmi cumpăr un noul palton. Sunt invitat la un restaurant extrem, dar extrem de luxos mâine seară, și nu am nici cea mai vagă idee ce aș putea purta. Am realizat că garderoba mea conține în proporție de 65% haine negre. Știu, sunt cele mai elegante, dar parcă aș face o excepție extravagantă, ca să nu fiu în ton cu vremea. Am avut o mică ceartă cu mama, nu pot să îi înțeleg spiritul matern. Chair și la vârsta pe care o am, se încăpățânează să îmi facă vizite inopinate și să îmi cotrobăie prin cămară și dulapuri sub pretextul că îmi face ordine. Nu pricepe că dacă aveam nevoie de așa ceva, îmi luam o iubită și gata!
31 octombrie
Urăsc faptul că nu suntem în stare să avem grijă de propriile valori și traditții. De ce trebuie mereu să fim în urma americanilor, să le copiem fiecare gest, idee, sărbătoare? Toată povestea asta cu party la firmă de Halloween mi se pare de un prost gust ieșit din comun. Nu numai că refuz să mă adaptez la așa ceva, din contră, de acum mă voi sustrage de la toate activitățile de grup care nu sunt în spiritul țării mele. De multe ori am fost acuzat că aș fi cosmopolit, dar abia acum îm dau seamna cât de adânc înrădăcinată este ideea de tradiție națională pentru mine. Refuz americanismele!
19 noiembrie
Suntem în postul Crăciunului. De când cu toată povestea asta de marketing cultural, nici măcar Crăciunul nu a fost lăsat în pace. Trebuia cumva să îl boicoteze careva și pe Iisus, că doar prea bine stătea în ieslea lui, înconjurat de animale și fân. Trebuia să găsească vreun deștept un mijloc de al introduce pe Nea' Crăciun în schema asta ridicolă. Da, nu sufăr sărbătoarea asta. Nici pe asta. Singurul aspect plăcut este că mă pot desfăta în voie cu cadouri făcute de mine pentru mine, și nu trebuie să mă chinui să mă aliniez cu lumea, că doar am pretext: eu nu sufăr Crăciunul, drept urmare nu mă interesează nimic legat de sărbătoarea asta.
24 decembrie, ora 23.56
Este ajunul Crăciunului, mai sunt 4 minute până în data de 25 Decembrie, ziua de Crăciun. Sunt singur, cu o sticlă de alcool extra fin în brațe, o cutie de șervețele pe masă, sarmale la conservă în frigider, ninsoare și gheață pe balcon (și floarea de la fosta logodnică la fel de înghețată ca și apa din găleata de spălat pe jos). Sunt singur și trist, și regret tot ce am făcut și am zis în ultima lumă. Îmi pare rău că mi-am aruncat propriile frustrări hedoniste și cabotine asupra acestei sărbători sfinte. Regret că mi-am umplut biblioteca cu albume scumpe, pe care le răsfoiesc singur. Îmi pare nespus de râu că mi-am alungat păriții, spunându-le că nu am nevoie de ei. Știu,
m-am adus în această stare, pentru că sunt atât de meschin încât mă autoflagelez, mă prefac a mă complace în această situație insuportabilă, după care o consemnez în aceste pagini de jurnal, cu scopul de a fi citite cândva, de cineva...Sunt o mizerie umană...Mai bine aș fi fost un australopitec amărât, care să nu știe nimic...
31 decembrie
Este ultima zi din an, și la fel ca toată lumea, încerc și eu să fac o listă. Nu vreau un bilanț al anului care tocmai a trecut, fiindcă nu mă va ajuta la nimic. În schimb, nici nu îmi propun schimbări revoluționare în comportamnet, nu vreau să fiu sau să mă dau drept altcineva. Toate trec, și sper că nu voi avea un alt fel de drum decât evolutiv. Știu că toată lumea mă iubește și mă acceptă așa cum sunt, chiar dacă mă caracterizează drept “măgar” sau “porc” sau “prost”. Eu știu că sunt apelative care ascund afecțiune în spatele unor cuvinete aparent dure. Așa că, pe sfârșit de an, nu îmi doresc decât să fiu mai bogat, mai deștept, mai frumos și nu în ultimul rând, mai modest decât sunt deja!
La mulți ani!
